Este 20:30. Copiii sunt în pijamale. Vivian vrea încă un pahar cu apă. Cel mic plânge pentru că nu mai găsește ursulețul. Eu sunt obosit după o zi de muncă. Soția mea la fel.
Aceasta nu este scena ideală pentru rugăciune. Și tocmai de aceea este perfectă.
Momentul real
Rugăciunea de seară în familia noastră nu arată ca într-o carte. Nu suntem toți liniștiți, cu mâinile împreunate, cu fețe angelice. Uneori cineva se ceartă. Uneori cineva adoarme la jumătate. Uneori eu nu am chef.
Dar ne rugăm. În fiecare seară. Nu pentru că suntem perfecți, ci tocmai pentru că nu suntem.
Ce spunem
Începem cu "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh." Spunem Tatăl Nostru. Spunem o rugăciune scurtă pentru fiecare membru al familiei. Uneori copiii adaugă cereri proprii — "Doamne, ajută-l pe bunicul" sau "Doamne, mâine am test".
Rugăciunea copiilor este cea mai pură formă de teologie pe care am auzit-o vreodată.
De ce contează
Nu contează durata. Contează constanța. Contează că în fiecare seară, în casa aceasta, cineva îngenunchează. Contează că cei mici cresc văzând că tata se roagă. Nu pentru că trebuie. Pentru că crede.
Aceasta este Credința Vie. Nu teoria. Practica. În fiecare seară. Cu ursulețul pierdut și paharul cu apă.